Programul Prima Casă DISPARE: decizia Guvernului care a forțează această mișcare

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 08-09-2017 12:15

Alexandru Petrescu, fost ministru al IMM-urilor şi director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-urilor (FNGCIMM), a explicat că strategia Guvernului este de a elimina treptat programul Prima Casă, iar acest lucru se realizează printr-o scădere drastică a fondurilor de garantare.

Citește și: Adrian Năstase, IRONII ACIDE la adresa DNA: 'A avut generozitatea de a nu-mi face dosar și pentru ele'

Nu există vreo intenţie să se mărească valoarea maximă a creditului Prima casă. Anul acesta nu se va face o majorare de plafon pentru Prima casă. Anul trecut fondul a solicitat o majorare şi a fost acordată o majorare, dar nu exista acel memorandum atunci.

Pe 29 noiembrie 2016 a fost semnat şi adoptat de guvern un memorandum cu o strategie de decelerare a programului Prima casă pe perioada 2017-2020. În consecinţă, anul trecut Fondul a avut un plafon de 2,9 miliarde lei, iar anul acesta de numai 2,5 mld. lei”, a declarat Petrescu, la ZF Live.

„Anul viitor vom avea 2 mld. lei plafon. Programul Prima casă, unul dintre cele mai de succes programe guvernamentale post-decembriste, va decelera. Din punctul meu de vedere, programul şi-a trecut de punctul maximal al eficienţei lui. Dacă ne uităm istoric, el a fost gândit să relanseze procesul de creditare ipotecară într-o perioadă în care băncile erau extrem de rezervate de a mai acorda credite“.