ȘOC la PSG: Vedetele Cavani şi Neymar au fost la un pas să se bată la vestiare, după meciul cu Lyon - VIDEO

Autor: Andrei Radu
Publicat: 19-09-2017 11:27

Jucătorii formaţiei PSG Edinson Cavani şi Neymar au fost foarte aprope de a se lua la bătaie, la vestiare, după meciul cu Olympique Lyon, disputat, duminică, pe Stadionul Parc des Princes şi câştigat de gazde cu 2-0, în etapa a VI-a a campionatului Franţei.

Disputa a pornit de la o fază din finalul partidei. în care Cavani, Neymar şi Dani Alves s-au certat pentru balon, fiecare dorind să excute lovitura de la 11 metri dictată de arbitru. În cele din urmă, Cavani a executat şi a trimis mingea în bară, ratând penaltiul, în minutul 79, anunță News.ro.

Citește și: Decizie neașteptată a lui Rio Ferdinand: Fostul căpitan al lui Manchester United se face pugilist profesionist

La vestiare, atacantul uruguayan i-a reproşat brazilianului atitudinea avută la acea fază, iar acesta din urmă a sărit să-l lovească pe coechipierul său. Căpitanul Thiago Silva a intervenit şi a oprit cearta dintre cei doi.

L'Equipe noteză că disputa de la penalti pleacă de la faptul că ambii jucători au clauză de goluri marcate, ce poate să le aducă venituri suplimentare importante în cazul în care devin golgheteri. Sursa citată precizează că Edinson Cavani are o primă de un milion de euro dacă devine cel mai bun marcator din Ligue 1. Cel mai probabil, Neymar are o clauză asemănătoare în înţelegerea sa.

Sezonul trecut, Cavani a fost golgheter cu 35 de goluri în Ligue 1, 49 în toate competiţiile, şi acum îşi vede ameninţată poziţia de principal marcator al echipei de nou-venitul brazilian, care a costat PSG suma de 222 de milioane de euro pentru a-l aduce de la FC Barcelona.