Bombă din Al Doilea Război Mondial, dezamorsată în apropierea aeroportului din Frankfurt

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 20-09-2017 09:55

O bombă din Al Doilea Război Mondial, descoperită în apropiere de Terminalul 2 al aeroportului din Frankfurt, a fost dezamorsată miercuri dimineaţă, a anunţat poliţia germană, citată de DPA, scrie agerpres.ro

Bomba de 50 de kilograme a fost descoperită marţi dimineaţă în timpul unor lucrări de construcţie la o nouă linie de metrou care face legătura cu aeroportul. Descoperirea a condus la evacuarea parţială a Terminalului 2 şi a cinci hoteluri din apropiere, a anunţat poliţia din Frankfurt într-un comunicat. 

Zborurile de pe aeroportul din Frankfurt nu au fost afectate, însă autostrada A3 din apropiere a fost închisă temporar după miezul nopţii. 

O echipă de genişti din Darmstadt au terminat dezamorsarea bombei miercuri dimineaţa la ora locală 01:30 (marţi ora 23:30 GMT), a afirmat poliţia, care a precizat că străzile vor fi redeschise şi sute de persoane se vor putea întoarce la hotelurile din care au fost evacuate. 

Pe 3 septembrie, dezamorsarea unei bombe de 1,8 tone din Al Doilea Război Mondial a condus la evacuarea a 60.000 de persoane la Frankfurt.