Gabriela Firea, primele reacţii după pagubele făcute de furtună în București

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 20-09-2017 21:25
Actualizat: 20-09-2017 21:40

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a oferit primele reacţii după pagubele produse de furtună în Capitală. Firea a anunţat, în direct la România TV, la emisiunea Andreei Creţulescu, faptul că dezlănţuirea naturii nu a produs victime omeneşti şi nici răniţi.

Citește și: Atenție, pasageri! Comisia Europeană avertizează Ryanair – ce s-a întâmplat

"Din păcate, orice facem nu e bine. E bine că cetăţenii apreciază ce  face Primăria, Guvernul, Consiliile judeţene. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Sunt mai mulţi copaci care au căzut. În Bucureşti e o opoziţie puternică a ONG-urilor de mediu. Sunt copaci bolnavi şi trebuie toaletaţi, dar sunt campanii de presă care intimidează autorităţile. Viaţa oamenilor e cea mai importantă", a spus Firea.

Primarul Bucureştiului a anunţat de ce astăzi şcolile au fost închise mai devreme şi a contrat atacurile politicienilor din Opoziţie. "Sunt în legătură directă cu cei de la ANM şi cu specialiştii. Nu facem glume şi nu putem spune că nu se întâmplă la noi. Avem o lege, de aceea am decis ca orele de la şcoală să se termine la ora 17:00. În această noapte se consumă efectele ciclonului. Sunt şi oameni politici care politizează ciclonul şi furtuna. Acum ar trebui să fim cu toţii uniţi şi să nu fie victime. Autoritatea locală a fost conform cu legislaţia şi suntem acuzaţi că am indus panică. Nu este aşa, noi doar am informat", a mai spus Firea.