Uraganul Maria: Donald Trump a declarat stare de catastrofă naturală în Puerto Rico

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 21-09-2017 17:52

Preşedintele american Donald Trump a declarat stare de catastrofă naturală în Puerto Rico, procedură ce va permite deblocarea fondurilor federale pentru a ajuta acest stat insular din Marea Caraibilor asociat SUA şi care a fost lovit miercuri de uraganul Maria, informează AFP, potrivit Agerpres.

'Preşedintele Donald Trump a anunţat ieri starea de catastrofă naturală în teritoriul neîncorporat al Puerto Rico şi a autorizat un ajutor federal pentru a veni în sprijinul serviciilor de salvare locale', se arată într-un comunicat al Casei Albe. 

Uraganul Maria, clasat între categoria 4 şi 5 (nivelul maxim), a lovit miercuri dimineaţă insula Puerto Rico, unde furnizarea electricităţii este de atunci sistată complet. 

Fondurile federale privesc împrumuturi ce vor fi acordate pentru repararea locuinţelor şi amenajarea de adăposturi temporare, sau pentru despăgubirea persoanelor care nu au asigurări. 

'Dacă puteţi, urcaţi acum în zone înalte', a indicat joi în zori pe Twitter agenţia meteo din Puerto Rico, avertizând populaţia despre 'inundaţii catastrofice' şi riscul unor alunecări de teren. 

Uraganul Maria a ucis zece persoane în insulele Guadelupa şi Dominica.