Atac dur al celor de la CSU: 'Știința este doar una! Surogatul îl găsiți în Liga a IV-a'

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 25-09-2017 17:02

Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat pe 22 septembrie decizia finală în procesul ce are ca obiect numele "Universitatea".

Magistrații Curții Supreme au respins apelul făcut de Adrian Mititelu și au menținut decizia Curții de Apel și a Tribunalului București,prin care a fost anulat dreptul de proprietate al lui Adrian Mititelu asupra numelui FC Universitatea Craiova. Așadar, Adrian Mititelu a pierdut în mod definitiv dreptul asupra acestuia în favoarea clubului CS Universitatea Craiova.

CSU Craiova, echipa din Liga 1, a emis azi un comunicat și anunță că va începe procesul ce schimbare al numelui echipei, în CS FC Universitatea Craiova.

COMUNICAT INTEGRAL

"Știința este doar una! Surogatul îl găsiți în Liga a IV-a.

Confirmarea stării de normalitate încearcă să fie deturnată de manipulare și dezinformare. De aceea, Clubul de Fotbal Universitatea face următoarele precizări:

Dosarul soluționat în data de 22 septembrie 2017 de către Înalta Curte de Casație și Justiție a avut ca obiect recursul declarat de către familia Mititelu împotriva hotărârii 1351, pronunțată de Tribunalul Bucuresti în data de 29.10.2015 și care a soluționat cererea Clubului Sportiv Universitatea Craiova de anulare a inregistrării de către familia Mititelu a mărcilor naționale combinate (scrise și desenate) numărul 40335/21.12.1999 și numărul 120455/09.10.2012.

În perioada următoare ne vom asigura că cei ce vor continua să folosească abuziv însemnele și stemele Universității Craiova vor plăti pentru acțiunile lor. În continuare, Clubul Sportiv Universitatea Craiova va demara procedurile de schimbare a denumirii echipei de fobal, astfel încât să conțină sintagma „Club de Fotbal”. Din păcate, finalizarea acestui proces poate avea loc doar în pauza dintre două sezoane competiționale, așa cum prevede regulamentul. Din fericire, debutul Științei pe noul stadion coincide cu recuperarea definitivă a tuturor elementelor de identitate ce ne-au fost furate de-a lungul timpului".