Reformă judiciară în Polonia: Preşedintele Andrzej Duda renunţă la modificarea Constituţiei

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 25-09-2017 20:28

Preşedintele polonez Andrzej Duda şi-a abandonat luni propunerea de modificare a Constituţiei pentru continuarea reformei judiciare, la câteva ore după ce a făcut această propunere, după ce a constatat că nu va reuşi să obţină majoritatea necesară de două treimi dintre deputaţi, relatează AFP. Andrzej Duda şi-a anunţat decizia după ce aflat că cele două principale partide de opoziţie, Platforma Civică (PO, centrist) şi Nowoczesna (liberal), refuză să-i susţină propunerile.

Şeful statului, care a anunţat în cursul zilei de luni propunerile sale destinate să înlocuiască cele două proiecte de lege la care s-a opun prin veto la sfârşitul lunii iulie, a invitat la consultaţii partidele reprezentate în parlament pentru a discuta proiectul său de amendament constituţional. Platforma Civică a ales să boicoteze întâlnirea, în timp ce Nowoczesna, reprezentată de liderul său Ryszard Petru, a anunţat că refuză să susţină o modificare a legii fundamentale.

La sfârşitul unei întrevederi de jumătate de oră, preşedintele polonez a anunţat la televiziune că va propune o altă soluţie pentru reforma în cauză. În proiectul său iniţial, membrii Consiliului Naţional al Magistraturii - organism care veghează la respectarea independenţei justiţiei şi joacă un rol important în sistemul judiciar - urmau să fie aleşi de o majoritate de trei cincimi dintre deputaţi, prag stabilit pentru a împiedica ca toţi membrii Consiliului să fie desemnaţi de un singur partid, conform Agerpres.

În cazul în care timp de două luni Dieta (camera superioară a parlamentului) nu reuşea să-i aleagă pe magistraţi, preşedintele ţării ar fi urmat să-i numească pe aceşti membri. Propunerea a părut însă neconstituţională pentru anumiţi deputaţi, atât din majoritate, cât şi din opoziţie. Reformele judiciare propuse de partidul de guvernământ Dreptate şi Justiţie (conservator) au scopul, în opinia sa, de a 'curăţa' un sistem care a favorizat o 'castă' de judecători corupţi. Cu toate acestea opoziţia consideră că modificările propuse conduc la preluarea controlului puterii politice asupra sistemului judiciar.