Președintele TVR, reacție neașteptată după ce a fost DEMISĂ de Parlament

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 27-09-2017 14:08

Irina Radu, preşedintele director-general (PDG) al Societăţii române de televiziune (SRTV), demisă din funcţie, miercuri, după ce raportul de activitate al televiziunii publice a fost respins de plenul reunit al Parlamentului, a declarat că nu ştie ce a motivat această respingere, întrucât nu a primit explicaţii.

Citește și: OFICIAL - Conducerea TVR a fost DEMISĂ: Parlamentul

”Nu ştiu de ce (a fost respins raportul de activitate, n.r.). Nu am primit explicaţii”, a spus Irina Radu, pentru News.ro.

Raportul de activitate al Societăţii române de televiziune (SRTV) a fost respins, miercuri, de plenul reunit al Parlamentului.

Doina Gradea va fi audiată tot miercuri în comisiile de cultură pentru postul de director general interimar al televiziunii publice.

Raportul SRTV a fost respins cu 74 de voturi ”pentru” şi 203 voturi ”împotrivă”.

Respingerea raportului de activitate al SRTV echivalează cu demiterea întregului Consiliu de administraţie, în frunte cu preşedintele director-general, Irina Radu. Membrii CA rămân interimari până la numirea unui nou consiliu de către Parlament.