Micula a vorbit despre dezvoltarea unei reţele româno-americane de parteneriate universitare la şedinţa Consiliului Director Fulbright

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 28-09-2017 19:39

Secretarul de stat Alexandru Victor Micula a participat, joi, la Bucureşti, la şedinţa Consiliului Director al Comisiei Fulbright Româno-Americane, care s-a desfăşurat în prezenţa lui Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, copreşedinte onorific al Consiliului, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis Agerpres.

Pe agenda reuniunii s-au aflat subiecte referitoare la activitatea derulată de Comisie în perioada februarie-septembrie 2017, proiectele avute în vedere până la finalul acestui an, precum şi acordarea granturilor pentru anul universitar 2018-2019. De asemenea, membrii Consiliului Director au discutat despre marcarea celebrării, în 2018, a 25 de ani de la înfiinţarea Comisiei în România. Secretarul de stat român a exprimat susţinerea MAE pentru "o viziune coerentă, pe termen lung, de acordare a burselor de studii, atât pentru cetăţenii români, cât şi pentru cei americani, astfel încât să fie acoperite domenii de interes pentru ambele state şi să fie asigurată dezvoltarea unei reţele de parteneriate universitare şi profesionale", arată sursa citată. În acest context, a fost subliniată importanţa contactelor interinstituţionale şi a proiectelor de colaborare din cadrul Grupului de lucru pe dimensiunea educaţiei, ştiinţei, cercetării-inovării, tehnologiei şi culturii sub egida Task Force-ului România-SUA, inclusiv din perspectiva posibilităţii ca aceste iniţiative să fie sprijinite prin intermediul Programului Fulbright.

Înfiinţat în 1946, la iniţiativa senatorului J. William Fulbright, Programul Fulbright este principalul program internaţional de schimburi în domeniile educaţiei şi ştiinţei derulat de guvernul SUA. Începând cu 1992, Programul este administrat în România de Comisia Fulbright Româno-Americană, condusă de un Consiliu Director ai cărui copreşedinţi onorifici sunt ministrul Afacerilor Externe al României şi şeful misiunii diplomatice a Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.