Accident pe DN 1, în localitatea Veştem, între un microbuz şi un autoturism: Trei persoane rănite uşor

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 29-09-2017 21:11

Un accident rutier s-a produs vineri seară pe DN 1, în localitatea Veştem, în urma căruia trei persoane au fost rănite uşor, au anunţat reprezentanţi ai IPJ Sibiu. În accident au fost implicate un microbuz de persoane şi un autoturism.

Victimele, doi adulţi şi un copil, erau în stare conştientă şi au fost transportate la spital. Este vorba de şoferul microbuzului, care are 34 de ani, de o femeie în vârstă de 41 de ani care conducea autoturismul şi de fiica acesteia, de 6 ani. La faţa locului au fost trimise trei echipaje medicale şi o maşină de descarcerare. "Şoferul microbuzului conducea dinspre Sibiu, iar la efectuarea virajului spre stânga, nu a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar spre Sibiu. Microbuzul transporta cinci persoane", au precizat sursele citate, conform Agerpres. În zonă s-a circulat îngreunat.