Mascații au descins în forță la evazioniști! Percheziții MASIVE în București și trei județe din țară

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 03-10-2017 08:55

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare marţi şase mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Neamţ şi Iaşi şi 2 mandate de aducere, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul construcţiilor şi transporturilor rutiere de mărfuri, informează DGPMB, anunță agerpres.ro

Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii, în perioada 2009-2010, au înregistrat în evidenţa contabilă şi au declarat organelor competente achiziţii fictive de la societăţi comerciale cu comportament de tip 'fantomă', în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. 

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 2.000.000 de lei. 

Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. 

Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.