Mohammad Toufic Rahim, un opozant al lui Barzani, este singurul candidat la preşedinţia Kurdistanului irakian

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 03-10-2017 20:43

Mohammad Toufic Rahim, un cunoscut opozant al preşedintelui Masoud Barzani, este singurul candidat la alegerile prezidenţiale din Kurdistanul irakian, prevăzute pentru 1 noiembrie, a declarat şeful Comisiei electorale a acestei regiuni autonome din nordul Irakului. 'Marţi, la închiderea depunerii candidaturilor, am primit toate documentele necesare care îi permit lui Mohammad Toufic Rahim să fie candidat la preşedinţia Kurdistanului. Este singurul care şi-a depus candidatura', a declarat Yari Hadji Omar, contactat telefonic de AFP.

'Comisia trebuie acum să examineze documentele şi să-i accepte candidatura', a adăugat oficialul. Scrutinul prezidenţial va avea loc simultan cu alegerile legislative, la data de 1 noiembrie, tot prin sufragiu universal. Actualul preşedinte al Kurdistanului irakian, Masoud Barzani. a declarat în mai multe rânduri că nu va candida pentru un nou mandat.

Mohammad Toufic Rahim, fost luptător peshmerga în vârstă de 64 de ani, este membru al partidului Goran, care s-a opus vehement preşedintelui Barzani şi extinderii mandatului acestuia. Rahim a fost ministru al industriei în primul guvern irakian după alungarea lui Saddam Hussein în 2003.

Pentru alegerile legislative din Kurdistan, Comisia a aprobat 21 de liste electorale. Kurdistanul a organizat pe 25 septembrie, la iniţiativa preşedintelui Barzani, un referendum privind independenţa regiunii, în pofida opoziţiei guvernului central de la Bagdad şi a puternicelor state vecine Turcia şi Iran.

Referendumul, încheiat cu 92,73% de voturi în favoarea independenţei, a fost considerat ilegal de guvernul de la Bagdad. Precedentul scrutin prezidenţial a avut loc în Kurdistan în 2009. Mandatul preşedintelui este de patru ani, dar parlamentul l-a prelungit în 2013 cu doi ani, conform Agerpres. Alegerile legislative s-au desfăşurat în septembrie 2013, dar activitatea parlamentului este îngheţată din noiembrie 2015, ceea ce a permis rămânerea la putere a lui Masoud Barzani.