Tânăr de 20 de ani, reţinut pentru omor în ancheta privind moartea unui adolescent din Brastavăţu

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 04-10-2017 11:56

Un tânăr de 20 de ani din comuna Brastavăţu a fost reţinut de procurori şi urmează să fie prezentat miercuri instanţei cu propunere de arestare preventivă, el fiind acuzat că a omorât un adolescent al cărui corp a fost găsit marţi dimineaţa, mutilat, la marginea localităţii Brastavăţu, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt remis AGERPRES.

Citeşte şi: Restricţii de trafic în zona Parcului Circului, pentru inaugurarea monumentului Rainier al III-lea de Monaco

Procurorii au stabilit că în noaptea de 2 spre 3 octombrie, bărbatul l-ar fi lovit pe adolescent cu pumnul în zona feţei şi apoi cu un cuţit în zona gâtului. 

"În fapt, s-a reţinut că în noaptea de 02/03.10.2017, suspectul GMI a exercitat acte de violenţă fizică asupra unui minor în vârstă de 14 ani, din com. Brastavăţu, jud. Olt, pe care l-a lovit iniţial cu pumnul în zona feţei, apoi, cu un cuţit în zona gâtului, provocându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acestuia", se arată în comunicatul Parchetului. 

Corpul mutilat victimei a fost găsit marţi dimineaţa, la marginea comunei Brastavăţu, în apropierea unui drum judeţean, de către săteni, iar medicul legist a considerat că leziunile traumatice ar fi putut fi produse de animale. 

Procurorii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei şi pentru stabilirea mobilului crimei.

Citeşte şi: Percheziţii la persoane suspectate de evaziune fiscală. 80.000 de lei, alcool, ţigări şi documente confiscate .