Şedinţă comună a Parlamentului miercuri pentru votul asupra candidaţilor la Curtea de Conturi

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 10-10-2017 17:10

Parlamentul se va reuni, miercuri, în şedinţă comună, pe ordinea de zi aflându-se printre altele votul asupra candidaţilor la funcţiile de conducere de la Curtea de Conturi care devin vacante şi aprobarea Codului de conduită al parlamentarilor, conform Agerpres.

"Plenul comun este de la ora 13,00. Vom avea pe ordinea de zi Comisia specială pentru coordonarea activităţii necesară pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, proiectul de hotărâre privind Codul de conduită al deputaţilor, raportul Comisiei comune de buget pentru Curtea de Conturi şi raportul pentru cei doi vicepreşedinţi de la ANCOM sub rezerva primirii raportului", a precizat secretarul Camerei Ioana Bran, după şedinţa Birourilor permanente reunite.