Franţa: Ancheta privind practicile financiare ale şefului campaniei lui Macron nu a relevat nereguli

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 13-10-2017 18:02

Ancheta privind practicile financiare ale lui Richard Ferrand, fost ministru şi şef al campaniei de succes a lui Emmanuel Macron înaintea alegerilor prezidenţiale din Franţa, nu a relevat vreo neregulă şi a fost închisă, a anunţat vineri procurorul francez care se ocupă de acest caz, potrivit Reuters şi Agerpres.

Ferrand a fost unul dintre cei patru miniştri care au demisionat în primele săptămâni ale mandatului prezidenţial al lui Macron. 

El era în acelaşi timp şi parlamentar şi a devenit şeful grupului parlamentar al partidului 'La République en marche', creat de Emmanuel Macron. 

Procurorul public din oraşul Brest a declarat că ancheta cu privire la administrarea de către Ferrand, în urmă cu şase ani, a unei firme de asigurări medicale din regiunea Bretania (nord-vestul Franţei), în particular decizia sa de a închiria un spaţiu de birouri de la partenerul său de afaceri, nu a evidenţiat vreo neregulă. 

Ferrand, un fost socialist care a devenit unul dintre primii susţinători importanţi ai lui Macron, a respins toate acuzaţiile apărute în presă conform cărora ar fi comis vreo faptă ilegală.