Scandalurile sexuale de la Hollywood fac noi 'victime': Marele Robert de Niro a păţit-o rău de tot

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 15-10-2017 21:15

Compania Amazon a decis să renunțe la proiectul unui serial în care urmau să joace Robert De Niro și Julianne Moore din cauza scandalului privind abuzurile sexuale pe care le-ar fi săvârșit Harvey Weinstein și a încheiat orice legătură cu fosta companie de producție a acestuia, The Weinstein Company, conform thewrap.com.

Citește și: BOMBĂ în Guvern: Mihai Tudose riscă să fie DEMIS! Un ministru greu e în CONFLICT cu premierul

Robert De Niro și Julianne Moore au confirmat această informație alături de regizorul și producătorul David O. Russell. "Susținem decizia Amazon în lumina ultimelor informații și din respect pentru toți cei care au avut de suferit, am decis împreună că este mai bine să nu continuăm acest proiect", conform unui comunicat semnat de cei trei, conform Agerpres.

Citește și: Mihai Tudose demarează Operațiunea 'Marea Curățenie': planul pentru DĂRÂMAREA lui Dragnea (surse)

Încheierea parteneriatului dintre Amazon și The Weinstein Company survine în contextul în care și Amazon este afectată de un scandal propriu de hărțuire sexuală. Joi, șeful Amazon Studios, Roy Price, a fost suspendat din funcție după ce a fost acuzat de hărțuire sexuală. Această decizie a fost luată după un interviu acordat săptămânalului The Hollywood Reporter de Isa Hackett, producătoare a serialului "The Man in the High Castle", difuzat pe platforma video a lui Amazon. Ea a afirmat că a fost vizată, într-o seară din iulie 2015, de avansurile lui Roy Price, în vârstă de 51 de ani. Fiica scriitorului Philip K. Dick, autorul romanului care stă la baza serialului, Isa Hackett, îi reproșează responsabilului de la Amazon că a făcut mai întâi sugestii obscene într-un taxi cu care se deplasa la această petrecere. El ar fi insistat apoi cu avansurile sale, chiar dacă producătoarea și-ar fi exprimat clar lipsa ei de interes, fiind lesbiană, căsătorită și mamă.