Parlamentul Franţei adoptă definitiv proiectul legii antiteroriste

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 18-10-2017 22:04

Parlamentul francez a adoptat miercuri, printr-un ultim vot al Senatului, proiectul noii legi antiteroriste, care va înlocui de la 1 noiembrie prevederile stării de urgenţă instituite după atentatele islamiste de la Paris din noiembrie 2015, transmit DPA şi AFP. Textul, deja adoptat de Adunarea Naţională săptămâna trecută, a fost aprobat de Senat cu 244 de voturi pentru, 22 împotrivă (marea majoritate a senatorilor comunişti) şi 73 de abţineri, ale socialiştilor.

Camera legislativă superioară a dat votul final după un compromis între deputaţi şi senatori, care au limitat prevederile textului, în vederea adoptării sale finale până la jumătatea lunii octombrie. Textul va fi trimis spre promulgare preşedintelui Emmanuel Macron, conform Agerpres.

Proiectul de lege a fost susţinut de partidul centrist al preşedintelui Macron, dar criticat de stânga ca fiind 'o încălcare a libertăţilor civile'. Cadrul legislativ urmăreşte transpunerea în dreptul comun a unor măsuri prevăzute în cadrul stării de urgenţă instituite de fostul guvern socialist după atacurile din 13 noiembrie 2015 de la Paris, soldate cu moartea a 130 de persoane. Starea de urgenţă, care acordă autorităţilor puteri excepţionale, trebuia să aibă caracter temporar, însă a fost prelungită de şase ori, în urma unor atentate sau ameninţări.