UPDATE - Percheziţii de AMPLOARE: Trei instituţii publice, luate cu ASALT de mascaţi

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 19-10-2017 10:19
Actualizat: 19-10-2017 11:29

UPDATE

Potrivit unor surse apropiate anchetei, în această cauză, instituţiile publice la care au avut loc percheziţii sunt posturile de poliţie Diculeşti şi Valea Mare din judeţul Vâlcea şi Ocolul Silvic Bălceşti. 

Percheziţii au avut loc şi la domiciliile a trei poliţişti, au precizat sursele citate pentru AGERPRES.

*

Ofiţeri de poliţie judiciară efectuează, joi, 18 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Vâlcea, dintre care trei la instituţii publice iar 15 la locuinţe ale unor persoane fizice.

Citeşte şi: DOCUMENTUL care prevede un scenariu TERIFIANT pentru Capitală: Bucureştiul, fără apă caldă şi căldură în 5 ani .

"În dimineaţa zilei de 19 octombrie, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul a nouă servicii judeţene anticorupţie ale Direcţiei Generale Anticorupţie (Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Prahova şi Braşov) şi Structura centrală, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea efectuează 18 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Vâlcea, din care trei la instituţii publice, iar 15 la locuinţe ale unor persoane fizice", informează un comunicat al DGA transmis joi AGERPRES

Activităţile procedurale sunt realizate într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor fapte de corupţie, infracţiuni de serviciu, dar şi infracţiuni prevăzute de Codul silvic. 

"Simultan cu activităţile de percheziţie domiciliară au loc audieri de persoane la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi se efectuează verificări şi ridicări de înscrisuri de la instituţii publice din judeţul Vâlcea de către lucrătorii DGA", se arată în comunicat. 

La finalizarea activităţilor procedurale, cinci persoane urmează a fi conduse la sediul Parchetului, în baza mandatelor de aducere emise de procuror. 

Acţiunea beneficiază de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Vâlcea, Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi Gărzii Forestiere Vâlcea.

Citeşte şi: AVERTISMENT de la ANM: Cum afectează schimbările climatice România. Previziuni pentru vara anului 2018 .