Trei biciclişti rătăciţi în pădure, găsiţi de autorităţi după câteva ore de căutări

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 22-10-2017 20:34

Cele trei persoane care mergeau cu bicicleta în pădure în zona Moreni, judeţul Dâmboviţa, şi s-au rătăcit duminică după-amiaza, au fost găsite de către efectivele de pompieri, jandarmi şi poliţişti care au plecat în căutarea lor. 

Cei trei, doi bărbaţi şi o femeie, s-au rătăcit pe un drum forestier, s-au speriat că nu găsesc drumul spre casă şi au sunat la 112. 

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, Gabriel Gătej, persoanele rătăcite au fost găsite în pădure, în zona localităţii Iedera.

Citeşte şi: Parlamentarii modifică lista alimentelor primite de elevi. Ce prevede noul proiect de lege .