Preşedintele Klaus Iohannis participă miercuri la ceremonia militară din Parcul Carol

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 24-10-2017 14:35

Preşedintele Klaus Iohannis participă miercuri la ceremonia militară cu prilejul Zilei Armatei României care va avea loc în Parcul Carol din Capitală, potrivit agendei şefului statului publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale. 

La 25 octombrie este sărbătorită Ziua Armatei României. Cu această ocazie, va fi arborat Drapelul naţional la sediile instituţiilor militare, se va ridica Marele Pavoaz la bordul navelor militare maritime şi fluviale şi vor fi organizate ceremonii militare şi activităţi comemorative în toate garnizoanele din ţară, în teatrele de operaţii şi în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai Apărării, potrivit mapn.ro.