Circulaţia pe Podul Calafat-Vidin va fi întreruptă şi miercuri timp de două ore

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 24-10-2017 21:49

Circulaţia pe Podul Calafat-Vidin va fi întreruptă şi miercuri dimineaţa, între orele 9,00 şi 11,00, întrucât societatea care administrează podul nu a reuşit marţi să finalizeze lucrările de întreţinere care fuseseră planificate. "Societatea comună româno-bulgară Danube Bridge Vidin Calafat ad Bulgaria, care se ocupă de administrarea podului Calafat -Vidin, a informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu cu privire la faptul că lucrările planificate în data de 24.10.2017 pentru întreţinerea podului nu au fost finalizate, motiv pentru care acestea vor continua şi în data de 25.10.2017, între orele 09,00 - 11,00. În intervalul orar menţionat circulaţia pe podul Calafat-Vidin va fi întreruptă", se precizează într-un comunicat al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj.

Iniţial, Poliţia de Frontieră a anunţat marţi că circulaţia pe podul Calafat (România) - Vidin (Bulgaria) este întreruptă în 24 octombrie, între orele 13,00 şi 15,00 şi vineri, 27 octombrie, între orele 9,00 şi 11,00. Poliţiştii le recomandă participanţilor la traficul transfrontalier tranzitarea tuturor punctelor de frontieră deschise la graniţa cu Bulgaria şi consultarea aplicaţiei "Trafic Online" disponibilă pe site-ul www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, conform Agerpres.

"Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute", se mai menţionează în comunicat.