Președintele Germaniei, vizită istorică în Rusia: Steinmeier se întâlnește cu Putin și Gorbaciov

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 25-10-2017 09:50

Preşedintele Frank-Walter Steinmeier va deveni primul şef de stat german în şapte ani care vizitează, miercuri, Rusia, când urmează să poarte discuţii cu preşedintele rus Vladimir Putin şi se va întâlni separat cu activişti pentru drepturile omului, informează dpa, scrie agerpres.ro

Tensiunile dintre Berlin şi Moscova s-au amplificat în urma acţiunilor Rusiei în criza din Ucraina, iar vizita lui Steinmeier a fost în mod deliberat programată să fie scurtă şi fostul ministru de externe se va întoarce la Berlin joi dimineaţă. 

Motivul oficial al vizitei este de a asista la predarea de către guvernul rus a dreptului de proprietate asupra catedralei Sf. Petru şi Paul din Moscova (restaurată şi redeschisă în 1998 după 60 de ani n.r.) către Biserica Evanghelică Luterană a Rusiei, ca parte a festivităţilor de celebrare a 500 de ani de la Reformă. 

Steinmeier, având un rol ceremonial ca şef al statului, cu puţine puteri în comparaţie cu cancelarul german Angela Merkel, intenţionează de asemenea să se întâlnească cu fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov.