Preşedintele comisiei de Apărare a PNL, mesaj de Ziua Armatei: 'Armata Română e una dintre cele mai apreciate din NATO'

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 25-10-2017 11:35

Preşedintele comisiei de Apărare a PNL, deputatul Ovidiu Raeţchi, a transmis pe pagina sa de Facebook un mesaj de ziua Armatei Române. Liberalul susţine că îi admiră pe soldaţii români pentru loialitate şi generozitate. Politicianul spune că soldaţii sunt demni de admiraţie şi pentru că au reuşit ani la rândul să aibă performanţe lăudate de NATO, în ciuda lipsurilor în materie de înzestrare.

"De ziua Armatei Române transmitem cele mai bune gânduri militarilor noştri, oriunde s-ar afla, în unităţile militare din ţară sau în teatrele de operaţiuni. Armata Română e una dintre cele mai apreciate din NATO şi, de asemenea, una din cele mai iubite instituţii din România. Şi asta datorită caracterului, loialităţii şi generozităţii soldaţilor români. Graţie acestor calităţi, soldaţii români au reuşit să depăşească momentele dificile ale ultimilor ani: lipsurile în materie de înzestrare, riscurile presupuse de o tehnică învechită, incoerenţa legislativă în privinţa veniturilor lor. Multe din aceste neajunsuri vor fi depăşite prin aplicarea programului vizând alocarea de 2% din PIB către Armată în următorul deceniu - un program asumat şi pus în practică de preşedintele Klaus Iohannis. În contextul unei lumi încă frământate şi nesigure, avem nevoia ca întotdeauna să putem conta pe militarii noştri, oferindu-le însă respectul pe care îl merită. La mulţi ani!", a scris Ovidiu Raeţchi pe Facebook.

Citeşte şi: Pacepa se pregăteşte să lanseze 'BOMBA'. Maior, vizat de DEZVĂLUIRILE fostului şef al contraspionajului (presă) .