Pakistan: Mandat de arestare împotriva fostului premier Nawaz Sharif

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 26-10-2017 10:28

Un mandat de arestare a fost emis joi împotriva fostului premier pakistanez Nawaz Sharif, demis în iulie de Curtea Supremă în urma unei afaceri de corupţie, cu mai puţin de un an până la viitoarele alegeri legislative, a anunţat pentru AFP unul dintre avocaţii săi, scrie agerprers.ro

Instanţa însărcinată cu lupta împotriva corupţiei "a emis astăzi un mandat de arestare împotriva fostului premier pentru două presupuse cazuri de corupţie", a declarat unul dintre apărătorii săi, Zafir Khan. 

Nawaz Sharif a fost inculpat în urmă cu o săptămână pentru corupţie de acelaşi tribunal. 

El se află în prezent la Londra, fiind alături de soţia sa bolnavă de cancer. El nu s-a mai întors din Marea Britanie după inculparea sa. 

Avocatul său a pledat nevinovat în numele clientului său. 

O audiere a fostului premier a fost de altfel amânată pentru 3 noiembrie, a adăugat avocatul. 

Curtea Supremă a pus capăt în iulie, înainte de termen, celui de-al treilea mandat al lui Sharif, după dezvăluiri privind bunurile imobiliare de lux deţinute de familia sa prin holding-uri off-shore. 

Scandalul a fost declanşat de publicarea de către Panama Papers a unor documente provenite de la un cabinet de avocatură panamez şi care dezvăluiau aranjamentelor financiare ale clienţilor săi, printre care şi familia Sharif. 

Decizia, controversată, l-a obligat pe Sharif să renunţe la posturile sale de premier şi de deputat de Lahore. El a denunţat public această sentinţă într-o serie de discursuri din această vară. 

Nici unul din cei 15 prim-miniştri care au condus Pakistanul în cursul celor 70 de ani de istorie agitată nu a reuşit să îşi ducă la capăt mandatul de cinci ani. 

Sharif însuşi a fost nevoit în trei rânduri să-şi părăsească postul, prima dată tot în urma unui scandal de corupţie, a doua oară din cauza unei lovituri de stat, iar a treia oară în urma deciziei Curţii Supreme.