Variantele în cazul celor doi bărbaţi găsiţi împuşcaţi pe câmp, în Dâmboviţa - accident de vânătoare sau crimă

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 26-10-2017 23:19

Poliţiştii şi procurorii investighează cazul celor doi bărbaţi găsiţi împuşcaţi pe un câmp la Nisipuri, în apropiere de Târgovişte, primele variante fiind accident de vânătoare sau omor calificat. ''Am efectuat cercetarea la faţa locului în condiţii de lumină artificială. Urmează să securizăm locul şi să continuăm mâine cercetările, pe lumină naturală. Nu se ştie autorul, evident, este căutat. Victimele au dispărut astăzi de acasă, nu avem date suplimentare în momentul acesta. Variantele sunt accident de vânătoare şi omor calificat; având în vedere că sunt două persoane, varianta a doua este cea mai plauzibilă. Urmează să stabilim la autopsie calibrul gloanţelor, se pare că nu erau de calibru mare. Una dintre persoane a fost împuşcată în cap, există o rană şi în zona abdomenului, urmează să stabilim, iar cea de-a doua persoană, în zona abdominală'', a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Mihai Dincă, anunţă Agerpres.

Cei doi bărbaţi găsiţi împuşcaţi aveau 40 de ani şi, respectiv, 49 de ani. Un trecător le-a văzut trupurile şi a alertat Poliţia.