Prahova: Percheziţii la persoane suspectate de contrabandă cu ţigări

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 27-10-2017 08:22

Poliţiştii din Prahova fac vineri dimineaţă trei percheziţii într-un caz de contrabandă cu ţigări, trei persane urmând să fie duse la audieri, scrie news.ro.

"La data de 27 octombrie  a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova efectuează 3 de percheziţii domiciliare, la locuinţele unor persoane bănuite de contrabandă cu ţigări. Percheziţiile sunt efectuate în municipiul Ploieşti", anunţă Poliţia.

Din cercetări a rezultat că, în cursul anului 2017, persoanele bănuite s-ar fi aprovizionat cu ţigări provenite din spaţiul extracomunitar, fără a deţine documente legale. Ulterior, le-ar fi distribuit şi comercializat către diverşi clienţi.

Trei persoane vor fi duse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, pentru audieri.

Cercetările vizează infracţiunii de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând ca acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.