Europarlamentarul Mihai Țurcanu a promovat noua legislație europeană privind îngrășămintele agricole

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 29-10-2017 10:54

Parlamentul European a votat raportul eurodeputatului Mihai Țurcanu privind noul cadru legislativ european în materie de produse fertilizante pentru agricultură.

”Datoria noastră este să le oferim cetățenilor europeni produse sigure pentru sănătate și la prețuri accesibile”, a declarat raportorul forului europarlamentar.

”Proiectul de regulament care stabilește normele referitoare la produsele fertilizante cu marcaj european își propune să înlocuiască actuala legislație în domeniu, în scopul armonizării normelor europene și pentru încurajarea creșterii economice. Concret, unul din principalele obiective ale noului cadru legislativ îl reprezintă extinderea sferei de produse fertilizante, inclusiv la cele obținute din materii prime secundare. Am avut în vedere, de asemenea, modernizarea procesului de evaluare a conformității și de supraveghere a pieței, precum și reducerea sarcinilor administrative pentru producători și o etichetare mai clară și mai cuprinzătoare a produselor”, a subliniat europarlamentarul liberal, în cadrul dezbaterii din plenul reunit la Strasbourg.

Rezoluția legislativă a Parlamentului European promovează utilizarea materialelor reciclate în producerea de fertilizatori, contribuind la dezvoltarea economicei circulare și la reducerea dependenței de nutrienți importați din afara UE.

Mihai Țurcanu (Grupul Popularilor Europeni) a precizat că un punct aparte din raportul votat, semnificativ prin impactul asupra consumatorilor și a industriei de profil, îl constituie ”îmbunătățirea standardelor de siguranță ale produselor fertilizante, prin limitarea prezenței metalelor grele și a contaminanților în produsele fertilizante”. În acest sens, textul adoptat în sesiunea plenară a Parlamentului European prevede diminuarea nivelului maxim admis de cadmium.

Raportul Țurcanu a fost aprobat marți cu 343 de voturi pentru, 252 voturi împotrivă și 59 de abțineri, eurodeputatul român fiind mandatat să reprezinte Parlamentul European în negocierile interinstituționale ce urmează cu Comisia și Consiliul European.