Apariție SURPRIZĂ în Coreea de Nord: Kim Jong-Un a vizitat o fabrică de cosmetice, alături de soția sa! Imagini RARE - FOTO

Autor: Andrei Radu
Publicat: 30-10-2017 07:54

Cea mai recentă vizită de lucru a președintelui nord-coreean, Kim Jong Un, a fost într-o fabrică de cosmetice. Liderul nord coreean a vizitat fabrica recent renovată alături de soție, o apariție rară pentru Ri Sol-ju, relatează BBC.

În fotografiile publicate agenția de presa de stat de la Phenian, liderul comunist pare în largul lui printre liniile de producție și studiază atent loțiunile și cremele, anunță Stirileprotv.ro.

Citește și: Scandalul din Catalonia provoacă un conflict incendiar între Spania și Grecia: Acuzații DURE ale elenilor

Chiar dacă pare încântat de cum merg lucrurile, Kim n-a uitat să dea indicații prețioase, pe care mai-marii fabricii le-au notat conștiincios pe carnețele.

Liderul nord-coreean a poposit apoi, în magazinul fabricii, unde i-au atras atenția sticluțele cu parfumuri și pungile de cadouri.

Fotografiile au starnit, ca de obicei, amuzament, în afara Coreei de Nord. Liderul nord coreean, obișnuit să apară langă soldați, arme și rachete s-a simțit în largul său și printre produse de înfrumusețare, pe care le-a și lăudat a comentat BBC.