Patriarhia Română laudă recitalul lui Tudor Gheorghe: Arta, în general, nu trebuie descifrate în cheie politică

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 31-10-2017 18:21

Patriarhia Română, prin purtătorul său de cuvânt, a oferit agenţiei de presă News.ro un punct de vedere legat de recitalul lui Tudor Gheorghe de vineri, la care au participat Patriarhul Daniel şi Patriarhul Kirill al Moscovei şi Întregii Rusii şi în cadrul căruia artistul a interpretat versuri ca „Că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii/Şi că urăsc hotarul de la Prut”. Instituţia transmite că „un program artistic şi arta, în general, cu atât mai mult muzica, nu trebuie descifrate în cheie politică”.

„Patriarhul Kirill nu a avut absolut nicio reacţie şi nici nu ar fi putut avea o reacţie faţă de un vers dintr-un cântec. Cântecul respectiv, pe care nu îl cunosc, nu putea fi în contextul dat unul cu trimiteri subtil critice la adresa cuiva. Doar dacă vrem neapărat să ne imaginam acest lucru.

Un program artistic şi arta, în general, cu atât mai mult muzica, nu trebuie descifrate în cheie politică, ci exclusiv estetic-spirituală”, a fost răspunsul purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, pentru News.ro. Tudor Gheorghe a anunţat în deschiderea recitalului susţinut vineri cu ocazia etapei finale a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!" la care au participat cele două înalte feţe bisericeşti: „Nu vor fi aplauze în această seară. Veţi auzi un lung poem al suferinţei, al rugăciunii, la care au semnat pseudonime ilustre precum Andrei Ciurunga, Nichifor Crainic, Radu Gyr".

Patriarhul Daniel i-a oferit maestrului Tudor Gheorghe distincţia Crucea Patriarhală, cea mai înaltă recunoaştere pe care o oferă Patriarhia Română. La finalul spectacolului, Patriarhul Kirill a mulţumit Părintelui Patriarh Daniel pentru invitaţia la concert şi a apreciat prestaţia artistică a grupurilor corale participante.