Ladislau Boloni, antrenorul lui Antwerp, ar putea fi suspendat de Federația belgiană, după ce i-a criticat pe arbitri

Autor: Andrei Radu
Publicat: 01-11-2017 09:48

Comisia de litigii a federaţiei belgiene a deschis o procedură disciplinară împotriva antrenorului echipei Antwerp, Ladislau Boloni, după ce tehnicianul român i-a criticat pe arbitri şi, în special, pe centralui meciului cu Standard Liege, Bram Van Driessche, informează dhnet.be.

Joi, Antwerp, formaţie antrenată de Ladislau Boloni, a remizat, acasă, scor 0-0, cu Standard Liege, în etapa a XII-a a campionatului belgian. Tehnicianul român a fost deja pedepsit în urma acelui meci, cu o amendă de câteva mii de euro, pentru că a fost trimis în tribună, după ce a aruncat un al doilea balon în teren, în minutul 63, anunță News.ro.

Citește și: Răzvan Lucescu, atac dur la adresa dinamoviștilor-problemă: 'Sunt niște idioți'

După partidă, Boloni nu i-a menajat pe arbitrii belgieni şi pe Van Driessche în particular.

"Nu suntem arbitraţi la fel ca alte echipe. Arbitrajul, în această ţară, avantajează mereu marile echipe, care au dreptul la mici cadouri. Da, presiunea ca marile echipe să revină în fruntea clasamentului există. Standard este o echipă mare şi pune mereu presiune pe arbitri. Asta trebuie să se schimbe. Fiecare echipă are dreptul la un tratament echiitabil şi, în acest moment, nu e cazul, din păcate", a declarat Boloni.

Afirmaţiile antrenorului nu au rămas fără urmări, fiind sesizată Comisia de litigii, care îl va audia pe tehnician şi posibil suspenda, la 10 noiembrie.