Au început lucrările la prima parcare pentru navetiştii din jurul Capitalei. Cum va arăta şi ce capacitate va avea

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 02-11-2017 09:01

Pentru că Bucureştiul este sufocat de maşini, autorităţile încearcă prin fel şi chip să-i descurajeze pe şoferi să mai vină cu autoturismele în centrul oraşului. Pe lângă taxarea diferenţiată a parcărilor,  autorităţile au început deja lucrările la parcările pentru navetiştii din jurul Capitalei. Proiectul prevede parcări în toate cele 6 sectoare, iar prima care ar urma să fie gata este cea de la Piaţa Sudului.

Primăria Sectorului 4 a început deja lucrările pentru amenajarea primului Park and Ride, prima parcare pentru navetiștii din sudul Capitalei. Aceasta se află în zona Piața Sudului, încadrată de Șoseaua Berceni și de Șoseaua Olteniței, iar aici vor putea să-și lase mașinile toți șoferii care vin din localităţi ca Popești Leordeni, Berceni și nu numai, scrie ziarul Libertatea.

“Nevoia de locuri de parcare este clară și acută, ne-o spun oamenii și o putem vedea și noi cu ochiul liber. Până la finalul anului 2018 vom crea pentru locuitorii sectorului 4 peste 10.000 de noi locuri de parcare”, ne-a declarat Daniel Băluță, primarul sectorului 4.

Parcarea se va amenaja pe o suprafață de aproximativ 3.000 mp, cu 300 de locuri disponibile,10 fiind pentru persoanele cu handicap.

sursa foto: Libertatea.ro

Citeşte şi: Poliţiştii anticorupţie, DESCINDERI în forţă. O instituţie publică din Vâlcea, în vizorul DGA .