Incendiu la o petrecere de Halloween în Germania: 11 persoane au fost rănite

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 01-11-2017 11:31

Unsprezece persoane au fost rănite într-un incendiu izbucnit pe un balcon în noaptea de marţi spre miercuri la o petrecere de Halloween în oraşul Mannheim, din sud-vestul Germaniei, transmite dpa, conform agerpres.ro.

Participanţii la petrecere au ridicat un cort pentru fumători, decorat cu lumânări pe balcon, materialul din care era făcut cortul luând foc. Acesta s-a răspândit apoi rapid pe întreaga faţadă a imobilului. 

Clădirea rezidenţială şi o casă vecină au fost evacuate. Trei persoane au fost salvate cu ajutorul unei scări. Dintre cele 11 persoane rănite, şase au fost internate în spitale din zonă, iar celelalte cinci au primit îngrijiri medicale la locul incidentului.