Sute de palestinieni au ieşit în stradă în Cisiordania pentru a protesta cu ocazia centenarului 'Declaraţiei Balfour'

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 02-11-2017 19:28

Sute de palestinieni şi-au exprimat joi nemulţumirea la Ramallah, în Cisiordania ocupată de către armata israeliană, cu ocazia centenarului ''Declaraţiei Balfour'', document ce a prefigurat crearea statului Israel, relatează AFP. Manifestanţii au mers până la o reprezentanţă britanică fluturând drapele şi banderole ostile ''promisiunii Balfour''. ''Moştenirea Balfour înseamnă apartheid'', se putea citi pe una dintre banderole.

Într-o scrisoare din 2 noiembrie 1917, ministrul britanic de externe din acea vreme, Arthur Balfour, dădea asigurări că ''guvernul Majestăţii Sale consideră favorabilă stabilirea în Palestina a unui cămin naţional pentru poporul evreu''. Această declaraţie, care venea în întâmpinarea aspiraţiilor mişcării sioniste, este considerată drept o etapă majoră în procesul ce a dus la crearea statului Israel în 1948.

Pentru palestinieni, ea a adus germenul ''catastrofei'' ce-o reprezintă proclamarea statului evreu, marcată de refugierea sau expulzarea a 750.000 dintre ei şi urmată de aproape 70 de ani de conflict israeliano-palestinian. În ultimele zile, lideri palestinieni au făcut apel la Marea Britanie să prezinte scuze pentru ''Declaraţia Balfour''. Joi, Londra a organizat un dineu aniversar în prezenţa premierului israelian Benjamin Netanyahu.

În afară de Ramallah, o altă adunare palestiniană de protest a avut loc joi în Fâşia Gaza, unde femei cu văl au purtat pancarte ce denunţau ''Declaraţia Balfour'' drept ''o confiscare a drepturilor poporului lor''. Pe una dintre banderole era un apel ca Londra ''să corecteze (această) eroare istorică''. Cea de-a treia manifestare a avut loc în faţa consulatului britanic din Ierusalimul de Est, partea palestiniană a oraşului sfânt ocupată şi anexată de către Israel, conform Agerpres.

Într-un articol publicat de cotidianul The Guardian, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a spus la rândul său că ''înfiinţarea unei patrii pentru un popor'' a dus la ''spolierea şi persecutarea continuă a altui popor''. ''Atât timp cât statul Israel continuă să fie celebrat şi recompensat, în loc să fie făcut responsabil (...) de încălcările repetate ale dreptului internaţional, aceasta nu va duce la încetarea ocupaţiei'', a adăugat el.

Înainte de a pleca spre Londra, Netanyahu a declarat că ''Declaraţia Balfour'' ''nu este o tragedie''. ''Ceea ce este tragic este refuzul palestinienilor de a o accepta după o sută de ani'', a afirmat premierul israelian.