George Cosac: Alegerile pentru noua conducere a Federaţiei Române Tenis se vor desfăşura în următoarele 30 de zile

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 02-11-2017 22:59

Alegerile pentru noua conducere a Federaţiei Române de Tenis vor avea loc în următoarele 30 de zile, a declarat, joi, pentru News.ro, George Cosac, care candidează pentru un nou mandat la conducerea forului.

"La Adunarea Generală au participat 143 de membri şi cel mai important lucru este că s-a realizat descărcarea de gestiune şi s-a stabilit conducerea interimară a federaţiei, care a rămas în aceeaşi componenţă până la viitoarele alegeri, care vor avea loc în următoarele 30 de zile. Nu am stabilit încă data alegerilor, dar la aceste alegeri vor participa toate cluburile afiliate. Ca şi candidaţi, rămân aceiaşi”, a spus Cosac pentru News.ro, după Adunarea Generală a FR Tenis, care a durat peste şapte ore.

Alegerile fuseseră programate iniţial în luna aprilie, dar atunci Ministerul Tineretului şi Sportului a dispus anularea Adunării Generale ordinare a Federaţiei Române de Tenis şi efectuarea unui control la acest for, după ce două cluburi au contestat organizarea AG, în cadrul căreia urmau să aibă loc alegeri. La un control efectuat în 3 şi 4 aprilie, MTS a stabilit că FR Tenis nu poate proba cu documente numărul de structuri afiliate care figurează în evidenţa sa.

Pe lista candidaţilor pentru postul de preşedinte s-au aflat George Cosac, Dumitru Hărădău, Răzvan Itu şi Marius Vecerdea. Marius Vecerdea este finul şi antrenorul de tenis al preşedintelui Klaus Iohannis. În 2015, Vecerdea a cerut revocarea Comitetul Director al FRT şi i-a acuzat pe membrii conducerii, inclusiv de pe preşedintele George Cosac, de management defectuos, promisiuni nerespectate şi lipsă de transparenţă. George Cosac se află la conducerea Federaţiei Române de Tenis din 22 februarie 2013.