REVOLUŢIONAR Berea cu apă din calota glaciară, un nou sortiment care atrage atenţia asupra încălzirii globale

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 03-11-2017 00:23

Un producător britanic de bere a lansat un nou sortiment fabricat din apă provenită din calota glaciară şi denumit ''Make Earth Great Again'' pentru a trage un semnal de alarmă asupra fenomenului negării încălzirii globale, informează joi Reuters. Sumele încasate din vânzarea berii vor fi donate către ''10:10'', o organizaţie care sprijină proiectele din domeniul schimbărilor climatice.

BrewDog, firma producătoare, spune că a fost inspirată de retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, o convenţie semnată de aproximativ 200 de ţări, în 2015, pentru a limita efectele încălzirii globale în special prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon şi a altor emisii rezultate din arderea combustibililor fosili. '''Make Earth Great Again este o reacţie la dezinteresul sporit al unor lideri mondiali importanţi faţă de cea mai mare problemă cu care se confruntă planeta şi civilizaţia noastră'', a spus James Watt, cofondatorul Brewdog, într-o declaraţie. ''Berea este un limbaj universal'', a completat acesta.

Producătorul scoţian a precizat că berea este fabricată cu apă provenită din topirea calotei glaciare şi din fructe asemănătoare murelor, care cresc în zona arctică, anunţă Agerpres. Eticheta noului sortiment înfăţişează un robot dintr-un desen animat, care seamănă cu preşedintele american Donald Trump, în timp ce se luptă cu un urs polar.