Trei persoane rănite, printre care şi doi copii, într-un accident din Constanţa în care au fost implicate două maşini

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 04-11-2017 11:43

Trei persoane, printre care şi doi copii, au fost rănite sâmbătă dimineaţa în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, acesta având loc la ieşirea din localitatea Hârşova. Potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină sâmbătă dimineaţa la un accident rutier petrecut la ieşirea din localitatea Hârşova spre Giurgeni, fiind anunţaţi că una dintre persoane este încarcerată. În evenimentul rutier au fost implicate două maşini, într-una aflându-se doi adulţi şi doi copii, iar în cealaltă doar şoferul. Până la sosirea echipelor de intervenţi,e persoana încarcerată a fost scoasă din autoturism.

În urma accidentului, trei persoane au fost rănite. Astfel, un bărbat a suferit un traumatism cranio-cerebral, fiind transportat la spital, iar cei doi copii, de 5 şi 9 ani, care au suferit tot traumatisme craniene, au fost duşi de asemenea la unitatea medicală, pentru îngrijri. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul, conform news.ro.