Guvernul ia în calcul o nouă amânare a 'revoluţiei fiscale' (surse)

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 06-11-2017 09:20
Actualizat: 06-11-2017 09:23

Guvernul Tudose ar putea amâna din nou adoptarea Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea Codului Fiscal, după o primă amânare care a avut loc vineri, potrivit unor surse citate de HotNews. Situaţia este însă una care se poate schimba de la o oră la alta, o decizie finală urmând să fie luată în cursul zilei de luni.

Proiectul de modificare a Codului Fiscal a primit aviz negativ de la Consiliul Economic şi Social, dar şi de la Consiliul Fiscal. De asemenea, sindicatele şi patronatele şi-au exprimat nemulţumiri în legătură cu unele prevederi din proiectul de act normativ.

Vezi şi: Reacția lui Victor Ponta după victoria PNL la Deva: 'Pentru PSD este o rușine pe care o regret'

Ședința extraordinară de Guvern, care era programată să aibă loc vineri și în cadrul căreia urmau să fie aprobate o serie de măsuri fiscal-bugetare, s-a amânat pentru luni, 6 noiembrie, potrivit Biroului de presă al Executivului.

Printre cele mai importante modificări propuse de Guvern se numără trecrea contribuţiilor în sarcina angajatului, scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10% şi introducerea unei taxe pe fondul de salarii de 2%.