Accesul la meciul de handbal CSM Bucureşti – U Cluj se face cu jucării şi cărţi pentru copii: Începe luna faptelor bune

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 10-11-2017 21:20

Accesul la partida de handbal feminin din 15 noiembrie, dintre campioana CSM Bucureşti şi Universitatea Cluj, se va face nu prin bilete, ci prin cărţi şi jucării care vor fi donate copiilor, în cadrul unui eveniment denumit de clubul din Capitală ”Luna faptelor bune”.

Clubul CSM Bucureşti a anunţat un eveniment inedit – ”Luna faptelor bune” – care va fi derulat întreaga lună viitoare de către sportivii de la mai multe secţii. Prima acţiune va avea loc chiar la partida de handbal cu Universitatea Cluj, la care accesul nu se va face pe bază de bilete, ca de obicei, ci cu cărţi sau jucării destinate copiilor. ”Schimbarea începe prin sport. Ne pregătim pentru Luna faptelor bune (...). În luna decembrie, sportivii CSM vor fi ambasadorii bucureştenilor şi vor face fapte bune. Şi tu poţi face o faptă bună, aducând cu tine ceva ce vrei să dăruieşti. Intrarea la meci se face pe bază de jucării sau cărţi pentru copii. Vino alături de noi!”, anunţă CSM Bucureşti.

Partida dintre CSM Bucureşti şi Universitatea Cluj contează pentru etapa a X-a a Ligii Naţionale şi va avea loc în 15 noiembrie, de la ora 19.00. Aceasta este ultima etapă a campionatului intern în 2017, competiţia urmând să se întrerupă pentru Campionatul Mondial din decembrie, la care va participa şi naţionala României, conform news.ro.