Mihai Tudose a transmis un mesaj la 25 de ani de la înfiinţarea CJ Maramureş: Din partea Guvernului aveţi tot sprijinul

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 10-11-2017 21:41

Premierul Mihai Tudose a transmis, vineri, un mesaj cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la înfiinţarea Consiliului Judeţean Maramureş, precizând că această instituţie are tot sprijinul din partea Guvernului.

"Aniversarea celor 25 de ani de la înfiinţarea Consiliului Judeţean Maramureş nu poate fi decât un moment de mândrie. Acest ţinut, binecuvântat cu un potenţial imens, bogat în tradiţii istorice şi culturale, atrage cu fiecare an ce trece mai mulţi turişti. Meritul este deopotrivă al maramureşenilor, care ştiu să-şi promoveze tradiţiile şi obiceiurile, dar şi al Consiliului Judeţean, care s-a implicat activ în dezvoltarea zonei", a scris Tudose, pe Facebook.

Potrivit şefului Executivului, reabilitarea "Drumului Nordului - Maramureş", un proiect de 50 de milioane de euro, semnat în luna octombrie, este o dovadă a seriozităţii şi a implicării Consiliului Judeţean. "Din partea Guvernului României aveţi tot sprijinul. La mulţi ani!", a transmis Tudose.