ALERTĂ - Kovesi refuză, din nou, să meargă la Comisia 'sufrageria lui Oprea' / DOCUMENT

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 14-11-2017 14:07

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a transmis o scrisoare comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, prin care anunţă că nu se va prezenta la şedinţa de miercuri, aceasta fiind a patra oară când Kovesi refuză să participe.

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 a decis, luni, prin vot, să o reinvite pe Laura Codruţa Kovesi, procuror şef DNA, la audieri, ca urmare a deciziei CCR şi a publicării motivării acestei decizii în Monitorul Oficial.

Reinvitarea lui Kovesi a fost decisă cu 9 voturi "pentru", 2 voturi "împotrivă" şi o abţinere. Propunerea de reinvitare care a fost supusă votului Comisiei a fost făcută de către deputatul PSD Liviu Pleşoianu, care a invocat elemente din decizia CCR, precum şi faptul că acest for, respectiv comisia de anchetă, a elaborat până acum doar un Raport parţial din cauza refuzului unor persoane de a se prezenta la audieri.

Deputatul PNL Cezar Preda s-a poziţionat împotriva reinvitării, precizând că există suficiente elemente şi înscrisuri pentru a trage concluzii.