Parlamentul European, îngrijorat în legătură cu statul de drept din Malta

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 15-11-2017 17:27

Parlamentul European a adoptat miercuri cu o majoritate covârşitoare o rezoluţie care ridică 'îngrijorări serioase' în legătură cu statul de drept în Malta, informează DPA. Eurodeputaţi de la diferite grupuri politice au votat în favoarea unei moţiuni care menţionează că legislativul comunitar are de asemenea îngrijorări serioase privind "democraţia şi drepturile fundamentale, inclusiv libertatea media şi independenţa poliţiei şi a justiţiei".

Rezoluţia a fost iniţiată în urma asasinării jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia, o editorialistă în vârstă de 53 de ani şi un critic al guvernului, omorâtă în explozia unei maşini-capcană la doar câţiva metri de locuinţa sa în Malta la 16 octombrie. În favoarea rezoluţiei au votat 466 de europarlamentari, 49 s-au exprimat împotrivă, iar 167 s-au abţinut, conform Agerpres.

Eurodeputaţii cer Comisiei Europene "să stabilească un dialog cu guvernul maltez în privinţa funcţionării statului de drept în Malta şi pentru a asigura respectarea valorilor europene". În rezoluţie se atrage de asemenea atenţia că "diferite acuzaţii de corupţie şi de încălcare a obligaţiilor privind combaterea spălării banilor şi supervizarea bancară nu au fost investigate de poliţia din Malta", ceea ce reprezintă "o ameninţare la adresa statului de drept". Malta este membră a Uniunii Europene din 2004.