Lucrările a 30 de artiști plastici, la Expoziția internațională de artă naivă de la Arad

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 17-11-2017 15:35

Treizeci de artiști plastici din opt țări, nume cunoscute ale picturii naive din Europa și nu numai, expun pe simezele Sălii Clio a Muzeului de Artă din Arad, în cadrul Expoziției internaționale de pictură naivă, vernisată vineri.

Citeşte şi: Un lider liberal dă PSD-ului LOVITURA DE GRAŢIE: Cere Tribunalului Bucureşti DIZOLVAREA partidului

"La o sută de ani de la descoperirea lui Rousseau Vameșul, considerat părintele artei naive, evoluția acestui fenomen plastic mondial obligând la o redefinire a vechilor concepte, deoarece secolul XXI continuă să rămână un secol al artei naive, aproape toate țările din Europa (Franța, Spania, Belgia, Republica Cehă, Polonia, Slovenia, Finlanda, România, etc), dar și din restul lumii (SUA, Canada, Israel, China, Thailanda) având calendarele anuale pline de saloane, concursuri sau festivaluri dedicate picturii naive, acest gen de artă aflată în plină vogă", a spus între altele, în cuvântul de deschidere, Rodica Colta, organizatorul acestei expoziții.

Datorită spațiului limitat, pe simezele expoziției au putut fi găzduite doar cincizeci de lucrări aparținând unui număr de treizeci de pictori naivi din Franța, Spania, Israel, Polonia, Lituania, Germania, Italia și România.

Potrivit organizatorilor expoziției, lipsesc din păcate de pe simeze lucrările grupului de pictorițe cunoscute sub numele generic de ''bunicuțele din Uzdin'' (Serbia) care, datorită vârstei nu au putut ajunge la Arad, la fel ca și cele ale lui Petru Mihuț, ''seniorul'' școlii de pictură naivă de la Brusturi (județul Arad), care va împlini peste câteva zile venerabila vârstă de 90 de ani.

"Artiștii români care expun sunt din Reșița, Timișoara, Oradea, Iași, Bacău, Ploiești, București, alături de aceștia expunând zece artiști din străinătate, artiști prestigioși care au avut prezențe expoziționale în toată lumea, dar care au venit sau și-au trimis lucrările la Arad convinși fiind de Mihai Dascălu din Oradea, artist prezent și el în expoziția de la Arad", a spus Rodica Colta.

Unul dintre expozanți este Mariana Mihuț, din Arad, care s-a născut și a locuit până la 16 ani la Brusturi, în casa bunicului său, Petru Mihuț. Fiind descendentă a lui Ion Niță Nicodim, străbunicul ei, mort în 1972, cel mai celebru pictor naiv din țară și al mătușii Rodica Nicodim, ambii pictori naivi recunoscuți în România și în străinătate, Mariana a început să picteze din copilărie, dedicându-se total acestei arte pe la 16 ani.

"Din păcate, atât eu cât și picturile mele suntem mai cunoscute în Franța sau Spania, decât în România. Locuiesc în Arad, dar până la 42 de ani, nu am avut aici nici măcar o expoziție personală, în condițiile în care am avut două asemenea expoziții — în 2011 și 2012 — la Galeria Minage, din Clisson (Loire — Atlatique, Franța) și am participat la Festivalul Național de Artă Naivă de la Oradea — în 2014 și 2015. Mai mult, am participat la mai multe expoziții colective internaționale, în Franța, Spania, Polonia, Israel și China, între care chiar și la Grand Palais din Paris, și multe altele", a declarat, pentru AGERPRES, Mariana Mihuț.

De altfel, după expoziția de la Grand Palais din Paris, în 2009, criticul de artă Jacqueline Bricard scria despre ea în cartea de referință ''Europa și Pictorii Naivi'' : ''Mariana Mihuț, zâna care vine din mijlocul Carpaților, cântă Vivaldi''. Pentru anul viitor, Mariana Mihuț pregătește și o expoziție ''personală'' la Arad la care speră să participe și bunicul său, Petru Mihuț.

Citeşte şi: LOVITURĂ - ANAF şi DNA au intrat pe fir şi se implică în partajul soţilor Ghiţă .