OFICIAL - PSD a DECIS: scoate oamenii în stradă pentru proteste MASIVE. Anunţul, făcut chiar de Liviu Dragnea

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 17-11-2017 16:15
Actualizat: 17-11-2017 17:05

UPDATE

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a confirmat zvonurile potrivit cărora social-democraţii pregătesc manifestaţii de proporţii în Capitală, dar şi în ţară.Liderul partidului susţine însă că organizaţiile vor stabili, fiecare în parte, organizarea.

"Am decis ca orice organizaţie PSD din ţară să poată să organizeze manifestaţii publice oricând, stabilind data, locul şi motivul, coordonându-se sau nu între judeţe.", a declarat Liviu Dragnea în cadrul conferinţei de presă organizate după CEX-ul PSD.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Liderii PSD se pregătesc să organizeze mitinguri de amploare în toată țara. În ședința Comitetului Executiv al PSD s-a decis ca fiecare organizație județeană să organizeze un miting pe plan local, dar nu pentru susținerea lui Liviu Dragnea.

Comitetul Executiv a dat undă verde pentru organizarea de mitinguri, dar acestea vor fi pentru ”România”, nu pentru Liviu Dragnea sau pentru susținerea guvernului Tudose.

Înaintea CEx de vineri, Dragnea a declarat că de data aceasta nu se va mai opune ideii organizării unor manifestații. „Sunt mai multe motive pe care le-am auzit pentru care colegi de-ai mei doresc să se facă (un miting - n.r.), eu nu resping ideea, dar trebuie să facem un miting care să aibă sens”, a spus Liviu Dragnea.