Medicul Burnei e BUN DE PLATĂ! Decizie BOMBĂ a magistraţilor de la Curtea de Apel

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 18-11-2017 17:20

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis în mod definitiv că procesul în care medicul Gheorghe Burnei este acuzat de luare de mită poate începe, constatându-se legalitatea probelor strânse de organele de urmărire penală împotriva acestuia.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins excepţiile ridicate de avocaţii medicului. Judecătorii au decis că rechizitoriul organelor de urmărire penală este legal şi că procesul în care Gheorghe Burnei este acuzat de luare de mită poate începe. Totodată, instanţa i-a respins lui Burnei şi cererea de recuzare a judecătorului George Dorel Matei.

„Respinge cererea de recuzare ca inadmisibilă. Respinge contestaţia ca nefondată. Obligă contestatorul la plata a 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”, se arată în decizia Curţii de Apel.

La sfârşitul lunii septembrie, Tribunalul Bucureşti a decis: „Constată legalitatea sesizării instanţei sub aspectul regularităţii rechizitoriului emis la data de 08.06.2017 în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Constată legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale. Constată legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală, dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Burnei Gheorghe”, potrivit MEDIAFAX. Decizia nu a fost definitivă şi a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Citeşte şi: Udrea iese la ATAC şi dezminte orice asociere cu Dragnea: 'Sistemul face o horă de personaje sonore ca să-şi acopere abuzurile...' .