Claudiu Manda, anunţ despre audierea generalului Dumbravă:Sunt lucruri de lămurit ca urmare a unor sesizări apărute în comisie

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 22-11-2017 00:21

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda, a declarat că audierea de miercuri a generalului SRI Dumitru Dumbravă se va axa pe elemente care ţin de activitatea din trecut a acestuia, când ocupa funcţia de şef al Direcţiei juridice din SRI, conform Agerpres.

"Sunt elemente care ţin de activitatea din trecut a domniei sale, când era şeful Direcţiei juridice, şi cred că sunt o serie de aspecte pe care le putem lămuri cu domnia sa, pentru că sunt cumva legate de activitatea domniei sale. Sunt lucruri de lămurit ca urmare a acestor chestiuni şi sesizări apărute în comisie. Sunt destul de multe lucruri spuse în cadrul comisiei, care au legătură cu domnul general Dumbravă şi pe care sigur că putem să le probăm prin discuţia cu domnia sa", a precizat marţi seară Manda, răspunzând unei întrebări pe această temă.