Marea Britanie: Acordul comercial cu UE este necesar pentru rezolvarea problemei frontierei irlandeze după Brexit

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 22-11-2017 10:14

Rezolvarea problemei frontierei irlandeze după Brexit va fi posibilă doar dacă blocul comunitar va fi de acord să discute despre un nou acord comercial, consideră guvernul de la Londra, transmite Bloomberg, conform news.ro.

Secretarul pentru Brexit, David Davis, a declarat că nu va fi posibilă rezolvarea problemei frontierei dintre Irlanda de Nord şi Republica Irlanda şi nici finalizarea aşa-numitei facturi pentru ieşirea Marii Britanii din UE înainte de clarificarea relaţiilor comerciale viitoare.

”Trebuie să începem să vorbim despre relaţia noastră viitoare. Problema graniţei Irlandei de Nord nu poate fi rezolvată în totalitate dacă nu luăm în considerare forma parteneriatului viitor cu Uniunea Europeană. Decizia finală privind acordul financiar depinde de acest lucru,”, a spus Davis.

Declaraţiile au fost făcute în contextul în care Marea Britanie încearcă să mute discuţiile de la termenii retragerii din UE la viitorul acord comercial şi perioada de tranziţie.

Negocierile s-au blocat la suma pe care o datorează Marea Britanie la ieşirea din UE, drepturile cetăţenilor europeni şi evitarea creării unei frontiere stricte între cele două Irlande.

Negociatorul pentru Brexit al UE, Michel Barnier, a declarat luni că britanicii trebuie să răspundă cum pot funcţiona două regimuri vamale diferite pe insulă, după ce Irlanda de Nord va ieşi din UE odată cu restul Marii Britanii, în 2019.

Atât UE cât şi Marea Britanie au afirmat că nu vor reintroducerea frontierei între nordul şi sudul Irlandei.