Campionul olimpic la skeleton, Aleksandr Tretiakov, a primit interdicţie pe viaţă de participare la Olimpiadă

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 22-11-2017 17:19

Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat, miercuri, că patru sportivi din Rusia, inclusiv campionul olimpic la skeleton Aleksandr Tretiakov, au primit interdicţii pe viaţă de participare la JO pentru încălcarea regulamentelor antidioping la ediţia de la Soci a competiţiei. Alături de Tretiakov au primit interdicţii Elena Nikitina, medaliată cu bronz la Soci-2014, Maria Orlova şi Olga Potilitsina, care au concurat de asemenea la skeleton.

Cei patru au fost descalificaţi din probleme la care au participat la JO de la Soci şi au fost declaraţi ineligibili pentru a primi orice fel de acreditare la orice ediţie a Jocurilor Olimpice, a precizat CIO. Deciziile au fost luate după reanalizarea eşantioanelor sportivilor ruşi participanţi la Jocurile Olimpice de la Soci, anunţă news.ro.