Klaus Iohannis: `Avem dificultăți cu Parlamentul. Ei sunt oarecum paraleli cu România`

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 22-11-2017 18:56
Actualizat: 22-11-2017 19:58

Expresii acide lansate de președintele Klaus Iohannis la adresa Parlamentului controlat de PSD și ALDE. ”Avem dificultăți cu Parlamentul. Ei sunt oarecum paraleli cu România”, a spus președintele la Dezbaterea „Orașele României la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor SMART pentru Ploiești” de la Ploiești.

SONDAJ - Topul partidelor, la un an de la parlamentare. Evoluţii spectaculoase în opţiunile românilor

Replica președintelui a venit ca urmare a unei întrebări venite din partea reprezentantului UGIR 1903 care îl întreba pe șeful statului despre marile proiecte pentru România viitorului și în domeniile mediului, sportului și IMM-uri.

Președintele Klaus Iohannis a declarat că o asemenea dezbatere ar trebui să cuprindă și Parlamentului, doar că acum ”avem dificultăți cu Parlamentul. Ei sunt oarecum paraleli cu România”, făcând astfel referire la Sintagma ”Stat paralel” lansat de președintele Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu și preluată apoi oficial de PSD prin Rezoluția de la Herculane prin care declară război acestui ”stat paralel” care ar bloca dezvoltarea țării și al cărei beneficiar ar fi președintele Klaus Iohannis.

"Cred că ar ajuta un pic dacă mai multă lume ar fi mai activă şi i-ar vizita, de exemplu, pe parlamentari, nu pe cei de faţă, aceştia sunt activi, de aceea au venit, dar sunt unii care pot fi văzuţi mai degrabă la televizor sau în altă parte şi mai rar în contact cu cetăţenii reali. Cred că aici este o pârghie insuficient exploatată", a afirmat Iohannis. 

Şeful statului a indicat că municipiile mari au nevoie de spaţiu de dezvoltare. 

"Acest spaţiu de dezvoltare poate fi creat rezonabil numai în două feluri: ori prin statuarea şi legiferarea zonelor metropolitane, ori prin extinderea graniţelor municipiilor", a concluzionat preşedintele României.