Claudiu Manda: Generalul SRI Dumbravă a confirmat că a colaborat cu procurorul DNA Alexandra Lăncrănjan

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 22-11-2017 23:53

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda, a afirmat că generalul SRI Dumitru Dumbravă a confirmat că a colaborat cu procurorul DNA Alexandra Lăncrănjan, dar că nu ar fi ajutat-o în carieră.

"A spus că se cunosc, că au colaborat, că Alexandra Lăncrănjan a colaborat bine cu SRI, că au fost şi momente în care au avut şi dispute. Au fost momente în care dna Lăncrănjan viza o serie de persoane din SRI şi a încercat să explice şi au fost tensiuni la momentul respectiv spunând că este în competenţa Parchetului Militar să urmărească dacă s-au săvârşit infracţiuni", a declarat Manda miercuri după ce generalului SRI Dumitru Dumbravă a fost audiat de Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI. 

Audierea a vizat perioada când Dumbravă a ocupat funcţia de şef al Direcţiei juridice din SRI. 

Manda a spus că la întrebarea dacă a ajutat-o în carieră pe Lăncrănjan, răspunsul lui Dumbravă a fost "nu" iar referitor la relaţiile dintre cei doi aşa cum sunt relatate în spaţiul public, generalul a negat din nou. 

De asemenea, potrivit lui Manda, Dumbravă a confirmat că are cont de Facebook.