Gala de deschidere şi cea de premiere a Festivalului de Film de la Cannes au fost devansate

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 23-11-2017 10:07

Cea de-a 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 8 - 19 mai 2018, potrivit organizatorilor, care anunţă mutarea galei de premiere cu o zi mai devreme decât în anii precedenţi.

Citeşte şi: DEZVĂLUIRI - Eduard Hellvig are zilele numărate la şefia SRI. Semnalul dat de partenerii americani (presă)

Gala de deschidere va avea loc cu o zi mai devreme decât de obicei - marţi, 8 mai, iar cea de premiere, sâmbătă, 19 mai.

„După ediţia aniversară din 2017, festivalul începe o nouă perioadă în istoria lui”, a transmis Pierre Lescure într-un comunicat. „Intenţionăm să reînnoim principiile pentru organizaţia noastră pe cât posibil, în timp ce solicităm cinematografiei timpurilor noastre să fie prezentă prin transformările ei”.

Organizatorii au mai precizat că noul program le va permite să echilibreze cele două săptămâni ale evenimentului şi „să aducem o nouă energie”.

„Începând într-o marţi ne va permite să ţinem o gală suplimentară înaintea primului weekend al festivalului şi să organizăm avanpremiere ale filmului dedeschidere pe teritoriul Franţei”.

Premiile, spun organizatorii, vor fi anunţate cu o zi mai devreme, sâmbătă seară, fapt care va contribui la o „expunere mai bună a filmului de închidere”.

Citeşte şi: MAI, modificări SUBSTANŢIALE pentru paşapoarte. Ce prevede proiectul lansat în dezbatere publică .